„Poate rămân aici”

„Poate rămân aici
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialul Universității a declarat că demisia sa din conducerea clubului clujean nu este bătută în cuie.

Aflat pe picior de plecare de la Cluj cu dorința de a reveni în corpul de observatori, Ioan Mărginean lasă o ușă deschisă pentru o eventuală renunțare la decizia de a părăsi clubul. „Vom vedea după ce vin noii patroni. Dacă se va construi un drum bine pavat, vom merge mai departe, dacă va fi tot cu noroi, avem și noi dreptul să ne retragem. Așa am stabilit la început, că după șase luni vom trage linie”, a declarat Ioan Mărginean (foto).

Altfel, formația clujeană nu a reușit să susțină până acum niciun joc de pregătire în cantonamentul de la Câmpulung, din pricina stării proaste a terenurilor. Clujenii au stabilit astăzi un amical cu FC Panciu, echipă de liga a patra, antrenată de fostul arbitru Ionică Serea. Desfășurarea partidei depinde însă de starea terenului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×